E cald si de sub zapada partial topita au inceput sa se iteasca pe trotuare rahateii de catel.  Parca la inceputul iernii, inainte sa dea prima zapada, nu mi se pareau atat de multi. Probabil ca “au infratit” sub zapada, ca graul. Cert e ca nimeni nu se sinchiseste de ei, nici Oprescu (ce blasfemie am spus!) , nici primarii de sector, nici gunoierii, asa ca nu ne ramane decat sa lasam natura sa-si faca treaba Adica sa-i descompuna. Incet si sigur. Sper totusi ca procesul sa se incheie inainte de prima canicula. Anyway, natura are socotelile ei.

Peste o sapatamana este 1 martie asa ca in peisaj au inceput sa apara tiganii (pardon, comerciantii de etnie rroma) cu kitschurele, zdranganele si martisoare. In caz ca va era dor de ei ii gasiti in special pe langa gurile de metrou, cu aceeasi marfa (invariabil!) expusa pe tarabele inghesuite una intr-alta. Nu poti nici sa-i sari, nici sa-i ocolesti, nici sa-i injuri pentru ca sunt extremi de vigilenti, iar daca le spui ceva de cartea de munca sau de Mailat sar la bataie. In cel mai bun caz, ca sa-ti faci loc printre ei, o impingi “din greseala” pe doamna fixata cu Poxipol in fata tarabei, care nu face altceva decat sa inventarieze din priviri marfa, fara sa cumpere nimic.

Faptul ca in fiecare dimineata trebuie sa fac slalom printre tarabe si gura-casca imi da fiori. Dar astazi, paradoxal, m-am suprins privind catre acest balci cu altfel de sentimente. Unele mai…primavaratice. Parca  parca incepeam sa inteleg in cele din urma utilitatea snururilor groase cam cat un odgon de corabie si a pernutelor de plus reportate de la Sfantul Valentin.

Patrunsa de aceste emotii de primavara am amanat incendierea tarabelor cu inca un an.

Anunțuri