M-a lovit brusc, in timp ce tzacaneam ceva la tastatura: nu reusesc sa inteleg care este rolul meu intr-o societate plina de stilisti, designeri, jurnalisti si alti taie-frunza-la-caini si unde, in fiecare firma mai mica, avem cam 2-3 manageri la un angajat. “Eu ce naiba produc pentru societatea asta?” este o intrebare care ma framanta de ceva vreme.

Stiu ca nu sunt un caz izolat, stiu ca mai sunt si altii care isi pun problema asta si mai cred ca nu voi ajunge niciodata un leader de opinie atat de credibil si de respectat incat sa reusesc sa-i conving pe liber-cugetatorii, analistii si free-lancer-ii Romaniei sa se apuce de fabricat rulmenti. Totusi, imi este imposibil sa inteleg cum poate rezista o societate bazata in cea mai mare masura pe servicii si mai putin pe productie (care productie?!).

E o parere strict personala dar eu chiar ma consider inutila pentru societatea asta: scriu, desenez, gandesc. Astfel de specimene (ca mine!) ar disparea primele in urma unui cataclism. Pentru ca in afara de a scoate o gazeta pentru cei ramasi in viata in scopul de a le abate atentia de la problemele cotidiene cu supravietuitoarea de la pagina 5, nu stiu sa fac nimic concret, palpabil. Cred ca nici o coliba de paie nu mi-as putea construi ca lumea, ca sa ma adapostesc.

Iata de ce, cu draga inima, as accepta sa lucrez o perioada pe o linie de productie. Sa fac orice, suruburi, cuie, capace de canalizare , numai sa simt ca iese ceva util din mainile mele. Iar seara sa ajung acasa rupta de oboseala si cu mainile murdare de sudoare amestecata cu praf si sa ma apuc de scris. Evident, in realitate asa ceva este imposibil dar este o idee la care merita sa reflectez.

Anunțuri