Nu ma omor dupa actualul loc de munca (d-aia mi-am facut blog – printre altele, d-aia mazgalesc pe aici cu spor, ca sa ma vada angajatoru’ si sa-si faca “mea culpa” ca nu m-a remarcat pana acum) dar nici nu vin la lucru cu streangul de gat. Sunt intre si intre, nici calda nici rece, ca vremea de afara. Asta nu ma impiedica sa-mi imaginez glorioasa zi in care imi voi da demisia pentru a porni spre zari mai albastre.

Incepem cu un scenariu extrem, pentru iubitorii de adrenalina:

Vii la birou la ora obisnuita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (sau urmeaza sa se intample). Saluti portarul, urci in lift, faci conversatie cu tipa de la contabilitate: ea se plange ca are mult de lucru tu remarci visator ca afara este o zi minunata. Ea poarta un brat de dosare, tu cari un rucsac in spate.

Intri in birou, saluti pe toata lumea si, in loc sa mergi cuminte la locul tau si sa-ti infigi degetul aratator in butonul Start al calculatorului, tragi un scaun in centru, te postezi in picioare pe el si soliciti putintica atentie.

– Azi fac cinste!

Si, spre stupoarea tuturor (in special a sefului), incepi sa scoti din rucsac doze de bere, cutii de pizza si la final, piesa de rezistenta : o sticla de Alexandrion de 7 stele.

Evident, majoritatea celor prezenti vor crede ca ai innebunit si vor face fete-fete. Altii isi vor aminti precis ca ziua ta de nastere a fost acum cateva luni (doar s-a facut cheta si era si inainte de salariu!) insa ce  lege spune ca un om n-are voie sa-si serbeze ziua de nastere de cate ori vrea el?

Plus ca atunci cand vine vorba de ospat moca principiile si mandria nu-si mai au locul. Asigura-te asadar ca toata lumea a mancat si a baut pe cinste inainte de a servi desertul:

– Dragii mei, azi imi dau demisia. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in aceasta zi importanta.

Si la final scoti cererea de demisie, scrisa perfect caligrafic, cu data si semnatura ta.

Acest scenariu poate fi pus in practica atunci cand nu mai ai nimic de pierdut la vechiul job si cand stii sigur ca posibila desfacere a contractului de munca cu infioratoarea litera “I” nu-ti va afecta pe viitor cariera. Eventual, inainte de a trece la fapte, ar fi indicat sa iei cateva guri din sticla aia de Alexandrion de care vorbeam mai devreme. Iti va da curaj!

Pentru cei slabi de inger avem insa si un scenariu ceva mai …soft:

Iti iei o zi libera pe un motiv oarecare (ca sa nu fii nevoit sa dai ochii cu adversarul). Daca e sefa, ii trimiti „in absentia” un cos de flori cu un biletel: demisia ta. Daca este un El, in loc de flori ii trimiti o sticla cu vin. Un vin de colectie, eventual (vinul bun se desface la ocazii deosebite). Sa nu uiti sa atasezi nota de plata si demisia.

Deocamdata ma opresc aici. Promit sa actualizez lista pe masura ce-mi vin idei noi. Sper ca in final sa gasesc ideea perfecta pentru demisia mea. Dar mai e pana atunci….

Anunțuri