„Cu multi ani in urma, cand eram in generala, invatatoarea ne-a pus sa modelam din lut galben o vaca. Eram la ora de lucru manual sau de desen si venisem la scoala cu cele necesare. Ideea in sine m-a speriat pentru ca nu tin minte sa fi fost cine stie ce talent in domeniu. Am asteptat cu teama ora de desen. In acelasi timp  imi doream foarte mult sa demonstrez ca nu sunt chiar atat de nepriceput. (Si probabil ca nu eram!). Nu stiu daca a fost autosugestie sau emotie, cert este ca mainile mele nu puteau da lutului forma dorita. In tot acest timp invatoarea se plimba printre banci si ne intreba pe fiecare cum merge treaba si ne ajuta, acolo unde era cazul. Eram atat de furios pe neputinta mea incat n-am mai asteptat sa ajunga in dreptul meu ci m-am ridicat din banca si cu lacrimi in ochi am rugat-o sa ma ajute”.

Daca va intrebati cum se simte un om care are doi copii de crescut (al treilea se descurca singur!),care stie sa-si faca bine treaba in domeniul sau de activitate dar care se simte neputincios pentru ca, momentan, nimeni nu-i ofera ceva de munca, povestea de sus poate fi un posibil raspuns. Este spusa de tata.

Anunțuri