Noaptea trecuta, pentru ca nu aveam somn, mi-am pierdut cateva ore cautand pe Youtube filmulete edificatoare despre mesajele subliminale din pliante sau clipuri publicitare. Studiul pishicului uman din perspectiva advertising-ului nu se numara neaparat printre preocuparile mele si nu vreau sa ma imbogatesc peste noapte vanzandu-le oamenilor hamburgeri care sa-i faca sa vada viata in roz, doar ca in ultima vreme am auzit atatea povesti despre masoni, flacari violet, turnuri gemene chitite (a se citi “impaturite”) in bancnota 20 de dolari incat am cedat tentatiei si m-am lasat purtata pe panta ezotericului.

Am aflat astfel ca pana si bonomul bunicut Disney le servea copiilor mesaje sexy fara ca parintii astora mici sa se prinda de unde curiozitatea asta precoce a odraslelor pentru albinute si floricele. Acum ca sa fiu sincera, am privit toate aceste “dovezi” cu scepticismul cu care am urmarit intregistrarea autopsiei extraterestrului de cauciuc de la Roosevelt sau primul pas al omului pe luna si tind sa le dau dreptate celor care sustin ca, in majoritatea cazurilor, avem de-a face cu modificari in versiunile reeditate ale acelorasi filme. Adica, mai simplu, un fel de „pixel albastru” comnadat probabil de concurenta.

Cat despre mesajele subliminale din advertising eu, personal, am mari dubii in ceea ce priveste eficacitatea lor: ori creierul meu este prea lent in procesul de recompunere a informatiei ori sunt complet imuna la astfel de bombardamente, cert e ca nici spoturile de la KFC nici cele de la Mac nu-mi induc vreo emotie culinara cat de firava. Daca e asa, cu vreo cateva mii din astia imuni ca mine viitorul Coca Cola nu suna prea bine! Capitane, imi pare rau ca l-am mancat pe Henderson!

Anunțuri