In cele din urma pot spune ca blogul este gata sa fie lansat la apa (a se citi “infipt” in ZeList si ulterior vizibil si pe Facebook). Lipsea o singura piesa, pe care am adaugat-o astazi: scrisoarea deschisa catre angajator. Intr-o prima faza m-am gandit la o varianta amicala, cu batai pe umar si marturisiri sincere insa nu toata lumea are simtul umorului si in plus am mai constat ca, in foarte multe dintre cazuri,  acesta scade invers proportional cu inaltimea scaunului de piele ocupat. Asa ca in final am optat pentru o varianta ceva mai serioasa, poate putin cam comunista in exprimare insa redactata intr-un stil care se vrea a fi oficial.

La cerea publicului (if!) putem reveni cu o varianta mai amuzanta, pentru mogulii mersi la spa si cu simtul umorului. Dar pana atunci pe cai si hai!

Stimate Mogul,

Va rog sa nu chemati securitatea inainte de a asculta pana la capat ce am de spus. Nu am intrat prin efractie in biroul dumneavasoatra virtual, nu am mituit secretara, pur si simplu imi sta in obicei ca, ori de cate ori gasesc o fereastra sau o usa deschisa, sa ma strecor inauntru.

Chiar daca vizita mea vi s-ar putea parea inoportuna si chiar putin frustranta acum, pe vreme de criza, va rog sa intelegeti ca am avut nevoie de ceva curaj pentru a ma infatisa inaintea dumneavostra insotita de cele cateva lucrari care alcatuiesc asa-zisul portofoliu al unui tanar cu “aproape 4 ani experienta profesionala” .

Ce doresc? O tastatura, eventual o pensula si cateva creioane colorate si o sansa. Nu voi cersi ingaduinta, timp de acomodare sau training-uri pentru ca stiu ca aceste notiuni va sperie, asadar nu le voi aduce in discutie. In schimb va voi vorbi despre imaginatie, creativitate si cuvant.

Daca vreu un job? Se poate spune si asa. Dar mai mult decat atat imi doresc sa ies dintr-o zona cu vizibilitate redusa, care nu-mi permite sa ma deplasez cu viteza maxima spre obiectivele mele, care nu se rezuma neaparat la o casa, la o masina sau la un cont gras in banca.

Trebuie sa fac o mentiune ca sa nu ma intelegeti gresit: din fericire nu sunt in procent, cu alte cuvinte nu ma numar printre cei care au ingrosat randul somerilor de la noi din tara insa faptul ca am o slujba ar trebui sa ma impiedice sa ridic stacheta?

Ce vreau in schimb? O fereastra deschisa spre lume si sansa de a lasa ceva frumos si durabil in urma. As mai vrea o echipa in care sa nu domneasca teroarea pumnului in gura si amenintarea banului care nu vine intotdeauna la timp. Dar mai mult decat atat vreau sa invat de la oameni dispusi sa impartaseasca si altora ceea ce stiu ei.

As putea sa va mint frumos si sa va spun ca voi face bani multi pentru dumneavoastra insa pecetea celor sapte ani de acasa ma impiedica sa vand o marfa la suprapret chiar daca de data aceasta este in joc viitorul meu. Va pot spune doar ca in acest moment ma simt in stare sa mut muntii din loc. Frustrare, ambitie, inconstienta tinereasca – cine stie? Conteaza finalitatea.

Ca sa-l parafrazez pe Enescu si eu “am slujit tara” cu armele mele: stiloul si carbunele. Vi le pun la dispozitie! Iar daca intr-un final veti ajunge la concluzia ca v-as putea fi utila intr-un mod sau altul, va rog sa nu ezitati sa ma cautati: voi mai fi o vreme pe aici. Deocamdata anonima.

Cu respect,

The same

Cum sa (nu) schimbi jobul in vreme de criza

Anunțuri