Ma pot numi eu blogger cu acte in regula? Voi avea veodata sansa de a sta la masa cu „greii blogosferei” si de a ciocni un pahar virtual cu texte de colectie? Sa analizam.

In primul rand scriu din joi in Pasti (din cauza jobului, sa fim bine intelesi!). Bine, as putea abera in fiecare zi banalitati, dar nu as fi cu nimic diferita de alte cateva mii de bloggeri care atunci cand nu au subiecte dar nu vor sa-si iasa din mana pun un video si gata. Eu ma pastrez de fapt pentru subiecte mari, prime time news, breaking news, shitty news etc pe care, intotdeauna le dau altii inaintea mea. Deci nici la asta nu sunt buna. Imi mai ramane varianta blogului tematic. Dar si aici, intocmai ca la facerea lumii, primii sositi au luat tot ce se putea lua: exista bloguri despre cresterea albinelor, despre cum sa vandalizezi rochia de mireasa a fostei sotii, ba chiar despre cum sa gatesti ceapa in functie de zodie, deci practic subiectele au fost epuizate inainte ca eu sa invat cum se adauga un widget.

O alta idee ar fi sa ma reprofilez si sa fac un blog kamikaze: una – doua sa ma iau de cineva cunoscut sau sa postez pe blog diferite amenintari (bomba la metrou, taiat nasul lui Boc) si sa las link-ul pe site-urile marilor agentii de presa. Insa din cate imi dau seama oamenii au cam devenit imuni la catastrofe si au inceput sa caute stiri pozitive.

Trebuie asadar sa ma evidentiez cu ceva insa pana acum nu mi-a venit nicio idee menita sa ma transforme intr-un Donald Trump 2.0. Pana atunci blogul meu palpaie trist la marginea Zelistului. Dincolo de el – vidul din care a aparut “punctul de miscare” descris de Eminescu si care a dat nastere unor galaxii precum Chinezu, Petreanu, Chirila, Cabral. Mie mi-a ramas doar golul interplanetar si cantecul sferelor.

Si atunci de ce ma incapatanez sa raman aici, un graunte de praf purtat pe picioarele mamutilor care zguduie spatiul virtual?

Pentru ca vreau sa strig in gura mare ca exist! Pentru ca lupta mea, de graunte microscopic abia acum incepe sa se contureze sub lupa celor care stiu sa priveasca in stele dar si in pamant.

Si chiar daca povestile mele nu fac mii de afisari eu ma consider totusi un om interesant. Atunci cand voi inceta sa mai cred asta, atunci cand voi renunta de bunavoie la exercitiul de scriitura pe care mi-l asum aici din dorinta de a nu pierde contactul cu lumea intriganta si mereu in schimbare a literelor, atunci cand Fredo si Pid’jin vor decreta ca dupa mine nu mai exista niciun blogger care trebuie executat, ma voi retarge in liniste, asa cum am venit.

Ultimul stinge de regula lumina…

Anunțuri