– Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? , au intrebat-o intr-o zi oamenii mari pe fetita iar ea a raspuns repede “doctorita” pentru ca tocmai invatase poezia “O fetita cu fundita/ Se ducea la gradinita/ Sa se faca doctorita”. Dar in scurt timp fetita si-a dat seama ca nu poate lega o rana, nici impleti, nici creste flori si de ciuda a inceput sa scrie si sa deseneze.

Oamenii mari dadeau din cap sceptici. “Invata sa gatesti”, ii spunea bucatarul. “Oamenii mari vor avea intotdeauna nevoie de hrana si o vor pune mai presus de titluri si averi”. “Fa bani”, ii spunea mereu bancherul. “Oamenilor mari le place sa stranga bancnote colorate pentru ca acestea ii fac sa se simta mai importanti iar viata li se pare mai usoara”. “Invata sa rastalmacesti cuvinte”, ii spunea si avocatul. “Oamenii mari vor sa fie mintiti pentru ca si ei, la randul lor, s-au obisnuit sa-i minta pe ceilalti.”Dar fetita nu dorea sa ajunga ca ei, voia doar sa fie lasata in pace.

Si iata ca intr-o zi a intalnit un om tare ciudat. Acesta avea o carte pe cap si vorbea de unul singur, de parca ceilalti din jur nici nu ar fi existat, insa parea mult mai fericit decat toti cei pe care ii intalnise fetita pana atunci.

– Ce trebuie sa fac ca sa ajung ca tine? l-a intrebat fetita.

– Trebuie sa mergi in Orasul Oamenilor Mari si sa inveti sa traiesti alaturi de ei. La inceput va fi foarte greu pentru ca va trebui sa taci, sa privesti si sa asculti: oamenilor mari nu le place sa fie contrazisi. Apoi, intr-o zi, mintea ta va dori sa evadeze si se va transforma  in mii de cuvinte si imagini. Atunci vei sti ca trebuie sa pleci mai departe.

Asa ca fetita s-a hotarat sa plece spre Orasul Oamenilor Mari pe care l-a gasit destul de usor, pentru ca toata lumea mergea grabita intr-acolo. In oras erau intr-adevar numai oameni mari sau cel putin asa ii vedea ea. “Oamenii de aici sunt exact ca plantele: in umbra cladirilor de beton ei au crescut palizi si inalti, ca o floare fara lumina.”

Un om mare isi construise un ziar mare si fetita s-a gandit ca la un ziar mare se gaseste ceva mic de facut si pentru ea. Dar acesta i-a spus fetitei ca un om asa mare ca el nu-si poate irosi timpul cu oameni mici, ca ea, desi toata lumea stia ca, pana nu de mult, nici acesta nu fusese mai inalt decat un degetar.

Alt om mare isi construise o televiziune mare, insa acesta a expediat-o grabit pe fetita spunandu-i ca nu mai e loc si pentru ea, desi fetita vazuse o multime de oameni mici ca ea care intrau pe usa din spate si ramaneau inauntru.

“Cu oamenii mari nu se poate discuta”, si-a spus fetita si s-a hotarat sa caute oameni mici ca ea, dar asta era destul de greu intr-un oras asa de agitat pentru ca oamenii mici fugeau din calea oamenilor mari, ca sa nu fie calcati in picioare.

Tot umbland prin oras fetita a vazut o cladire cu geamuri mari de sticla, altfel decat toate cladirile gri pe care le intalnise pana atunci. Fetita si-a turtit nasul de geam ca sa vada mai bine: inauntru erau carti si oameni veseli care radeau, scriau, dansau si pareau fericiti cu munca lor. Insa ce i s-a parut fetitei cel mai minunat era ca fiecare avea cate o carte pe cap.

“Cat de mult mi-as dori sa fiu si eu cu ei”, se gandi fetita dar nu avu curajul sa intre, pentru ca inauntru erau oameni mari, iar ea incepuse sa se teama de ei, ba chiar sa-i evite.

“Ce-ar fi sa le fac semn? Poate ma vad si…cine stie? Vor veni sa ma ia”, se agata ea de un ultim gand.

Numai ca oameni dinauntru, desi priveau spre fetita, pareau ca nu o vad asa ca intr-un tarziu aceasta a scos o foaie alba pe care a scris tot ce nu putuse exprima prin cuvinte. Apoi a desenat o floare si o inima, dupa care a lipit hartia de geam.

“Poate ca ar fi mai bine sa ma intorc acasa”, si-a spus fetita si a plecat fara sa se mai uite inapoi.

La scurt timp dupa aceasta usa s-a deschis si in prag a iesit un om mic, cu o carte pe cap. Acesta a observat biletul, l-a citit si dintr-o data s-a intristat

– Ce pacat, a murmurat ca pentru sine. In orasul asta geamurile se murdaresc repede de praf…

Anunțuri