…a avut un atac de panica la metrou. Si-a vazut reflexia in geam, dar imaginea nu o arata grasa (asa cum isi imagina ea ca este) ci scheletica, palida, cu cearcane negre la ochi. Apoi un gand ciudat i-a trecut prin minte: „daca deraiaza trenul? Daca cineva a pus o bomba? Daca traversez strada si o masina ma loveste pe trecerea de pietoni?” Si a inceput deodata sa planga. De teama? De mila? De mila pentru cine? Pentru toti…Ratusca cea urata este in fond o fata buna: asa i s-a spus, asa prefera ea sa creada. Dar fetele bune dispar in anonimat: e normal sa-ti asculti sotul, e normal sa-ti ajuti colegul sau colega, e normal sa nu furi, sa nu juri stramb, sa nu injuri, sa te sacrifici pentru altul, sa lasi de la tine…Niciun foc de artificii, nicio amintire despre ele, pe care sa o pastrezi toata viata…Fetele bune sunt. Si atat.

Ma privesc in oglinda. Imi contemplez slabiciunea. Azi. Nu sunt mereu asa. Dar azi am parul gras. Am unghiile nefacute. N-am avut nici timp  nici chef sa ma machiez. Am un tricou larg – culmea, o data imi placea! – care ma arata si mai grasa decat sunt: cam asa cum imi imaginez eu ca as fi, asa cum m-as desena daca ar fi sa-mi fac portretul. Imi impun sa ma focusez asupra a ceea ce fac, imi impun sa nu-mi asez efectiv capul pe tastatura si sa adorm pur si simplu. In fiecare zi imi impun sa fiu mai buna, mai frumoasa, mai desteapta. In fiecare zi lucrez la imaginea mea – nu stiu in ce moment am constientizat ca joaca un rol important in tot ce inseamna exisenta noastra si am inceput sa ma las subjugata de ea. In fiecare zi incerc sa-mi demonstrez si le sa demonstrez ceva. Cat de bine am reusit sa fac asta? Cum ma vad cei din jur? Ce amintiri vor pastra ei despre mine? Probabil ca niciuna. Fetele bune nu ies cu nimic in evidenta….

Anunțuri