Acum e momentul in care trebuie sa decid daca ma las sa cad pe fundul marii ca o piatra sau lupt sa ies la suprafata. Acum decid daca ma las, prin propria vointa, zdrobita de caldaram. Pot opri scufundarea, pot opri caderea. Am cateva secunde sa decid…

Stop.

Imaginea a inghetat pe sufletul meu.

Timp sa analizez, vreau timp sa analizez.

Daca ma lovesc de caldaram, voi avea oasele zdrobite. Fata mutilata. Epic fail. Se vor strange in jurul meu si vor comenta, cu pungile de seminte si de floricele in maini: „I-am spus noi!”, „Stiam noi!”, „Asa se intampla mereu”

Rewind.

– Cum era inainte?

– Nu aveam nimic. Ma plimbam prin frunzele toamnei trecute fara destinatie. Pseudo-fericirea pe mana dreapta. Flori, lumini, aplauze. Am evoluat perfect. Publicul a apaludat frenetic. Dar in spatele cortinei dormeam in pat cu un strain. Ma trezeam singura in mine, tot singura ma duceam la interviuri. Frica se mutase in mine ca intr-o casa noua. Uneori, noaptea, stateam de vorba cu ea. Mai venea si singuratatea si jucam carti pe intuneric, pentru ca niciuna nu suporta lumina unei sperante…

Si totusi azi sunt aici…Nu mai tin minte cum am ajuns aici, dar stiu ca a fost bine. O vreme.

Forward.

Sunt la metrou. Scriu ceva. Un sms. Le raspund surorilor. Oare ce m-au intrebat? Imi curg lacrimile. De ce? Oamenii trec pe langa mine, eu pe langa ei. Nu ne intersectam. Pentru mine ei sunt decor. Pentru ei sunt o tipa care plange. De ce plang? Focus. Just focus. Nu-avem-bani-de-concediu-jan-vrea-chiria-unde-vor-sta-fetele-la-toamna-nu-ti-poti-da-demisia-nu-mai-pot-desena-nu-mai-pot-visa-nu-pot-mai-mult-de-atat-tata-e-pe-teren-mamaia-ce-face-mamaia-ce-face-mama-nu-mai-pot-crede-in-nimeni-sunt-singura-texte-greseli-lupta-asta-tampita-facebook-sms-mai-sus-mai-bine-mai-mult-mai-departe-nu-sunt-nimic-nimic-sunt-nimic-nu-exista-minuni-sunt-singura-sunt-singura…

Sunt in acelasi punct ca anul trecut…Poate ca m-am intors in timp. Oare mai pot schimba ceva?

Anunțuri