Nightwish m-a salvat inca o data. Nu este nevoie de nicio forta din exterior care sa opreasca frunzele in aer si oamenii pe scarile rulante. Toate povestile se scriu in mine, in liniste, si nu este nevoie de nicio autoritate sa le valideze.

In fata monitorului, cu ochii inchisi si cu castile pe urechi (din nou!), ascultand Storytime, m-am regasit pe mine, cea de anul trecut. Nu cea speriata, debusolata. Cea care a putut desena 48 de ore non-stop aproape, pentru Inspired, ascultand Amaranth pe repeat. Traiesc intr-o dimensiune ciudata, amalgamata, cu franturi de realitate si proiectii cubice, fugarita mereu de perspectiva vag conturata a zilei de maine. Mereu cu urechea ciulita la soaptele celorlalti, mereu in expectativa, gata sa parez orice lovitura, atenta sa nu ma ia nimic prin surprindere.

Si cu toate acestea atatea acvarii mi s-au spart in mana! Am ratacit o vreme printre cioburi, printre oameni, cu teama sa nu ma ranesc pana cand muzica a explodat din nou in mine, ca anul trecut. Si atunci am redescoperit adevarul pe care il uitasem.

„I am the voice of never, never land,
The innocence of dreams from every man,
I am the empty grave of Peter Pan,
A soaring kite against the blue, blue sky,
Every chimney, every moonlit sight
I am the story that will read you real,
Every memory that you hold dear

I am the journey,
I am the destination,
I am the whole mad tale
That grieves you
Away to taste the night”.

…si am mai inteles ca niciodata nu voi fi singura, nici in realitate nici in celelalte lumi in care mai evadez din cand in cand, atat timp cat ma am pe mine, prezenta lui si muzica…

Anunțuri