Am ajuns acasa putin ametita. Zapada scartaie sub picioare. Scarile blocului, dimineata umede, acum sunt curate si nu mai aluneca. Femeia de serviciu le-a dat cu sare: se vad urmele ca de creta, ca ale unor melci urasi care au lasat in urma dare uscate. In scara blocului un caine – incerc sa-mi dau seama daca mi-e mila de el sau daca mi-as dori sa fie eutanasiat. Un caine care, daca n-ar suferi de frig si de foame, probabil ca m-ar ataca pe strada impreuna cu alti caini.

Vinerile plecarilor: Rares, Andreea… Pe flipchartul din birou scria „Pa Raresel” , fara virgula. Au trecut sapte zile de atunci, insa nimeni n-a sters markerul albastru si, cu atat mai putin, evidentul care s-a asezat lejer pe un scaun, in fata celor doua monitoare ramase fara stapan, si se distreaza vanandu-ne pe rand.

Anda doarme. Mesajul s-a trimis dar telefonul este mut. Altfel, am fi continuat conversatiile eterne despre viata, oameni, bine si rau. Prin aburii vinului fiert, l-am intrebat pe Radu: „Radu, nu-i asa ca eu supraanalizez totul?” L-am intrebat pe Radu pentru ca parerea lui conteaza pentru mine. Nu stiu de ce, sau poate ca stiu, dar sunt 90% convinsa ca Radu poate sa vada esenta oamenilor cu claritatea unui radiolog. Ma asteptam sa-mi spuna ca da, ca supraanalizez si ca gresesc cu asta, dar raspunsul lui m-a luat prin surpindere: „Da, si foarte bine faci. Oamenii care supraanalizeaza sunt mereu nefericiti dar sunt al naibii de inteligenti”.

Am baut toata cana cu vin fiert. Imi simteam mainile calde si inima deschisa. Mama era acasa, ninsoarea se oprise, proba de viteza si de rabdare luase sfarsit. Nu eram nici fericita, nici nefericita. Eram multumita. Totul era asa cum trebuia sa fie. Lampa discreta, fumul de tigara, rasul de veverita al Giovanei, bancurile lui Radu, comentariile acide facute de Marius, chiar si plecarea Andreei, toate se imbinau intr-un echilibru perfect, fara asteptari neimplinite, fara acvarii sparte.

Oameni frumosi, oameni simpli. Oameni care isi permit uneori sa fie…umani. Oameni care se opresc din iuresul vietii lor pentru a asculta, pentru a da un sfat, pentru a lega o rana. Aceiasi care maine vor fi poate transfigurati de luptele pe care le duc zi de zi, care isi vor pune din nou mastile si care vor uita sau le va fi rusine sa fie sinceri.

Insa exista si momente cand gerul de afara si programul infernal de munca aduna oamenii in jurul unei cani de vin si scot ce e mai frumos din ei. In astfel de momente oamenii de la care nu aveai practic nicio asteptare, oamenii care te-au dezamagit uneori si probabil ca te asteptai sa o faca in continuare, stralucesc mai discret dar mai frumos decat cei pe care ii cauti zi si noapte, cu felinarele sufletului aprinse, pentru a-i ruga sa se milostiveasca si de tine cu o minune…

Anunțuri