Intr-o noapte furtunoasa vijelioasa de februarie, am hotarat sa reiau legatura cu teatrul, care, la fel ca si cartile pe care le citesc, are marele dar de a ma ajuta sa ma regasesc in totalitate. Iata ce a rezultat:

Intr-un Paris decadent in sine, o femeie de cariera cu un caracter de fier apeleaza la serviciile a doua prostituate pentru a-i oferi barbatului iubit o poveste de dragoste romantata, a carei protagonista nu este insa ea, ci una dintre cele doua femei. Situatie bizara dar nu inexplicabila: femeia puternica, irezistibila, calita in lupta cu Terminator-ul masculin, obtuz si impenetrabil uneori, este de fapt incapabila sa pastreze langa ea barbatii pe care ii iubeste – o reminiscenta a unei copilarii in care absenta enigmatica a tatalui este suplinita de o mama visatoare, uneori iresponsabila, insa experta in arta seductiei.

In opozitie cu mama, Diane este genul de femeie pentru care cariera conteaza mai mult decat viata personala. Iata de ce semnalele evidente ale lui Richard, indragostit pana peste urechi, raman multa vreme nebagate in seama. Indiferenta, sadism sau teama de a nu fi ranita? Probabil cate putin din fiecare. Cert este insa ca Diane  se joaca cu Richard caruia ii respinge sistematic cererile in casatorie, pana cand constata ca a ajuns sa-l iubeasca. Este momentul in care se vede nevoita sa-si reanalizeze comportamentul din ultimii ani si sa constate cu teama ca Richard se distantase treptat de ea si ca risca sa-l piarda. Totusi, orgoliul o impedica sa-i marturiseasca acestuia ce simte cu adevarat asa ca recurge la un joc de rol stupid (vazut din afara), in care ii exlica  partenerului ca sentimentele ei s-au schimbat si ca, mai mult ca sigur, relatia lor nu va avea nicio finalitate.

Marturisirea vine ca o eliberare pentru Richard care arunca pe masa varianta cea mai facila pentru amandoi: fuck buddies, “vom ramane prieteni”, cu alte cuvinte cliseul stupid servit atunci cand vrei sa franezi o desaprtire brusca.

Intr-un moment de maxima incordare, indusa, pe de o parte, de insistentele  mamei care isi doreste ca fiica ei sa nu mai esueze sentimental iar pe de alta parte de aparenta indiferenta si detasare a lui Richard, Diane intalneste doua prostituate: o studenta cazuta intr-un moment nefast pe mana unor proxeneti, care tintise sus dar care isi pierduse demnitatea si virginitatea pe drumul dintre Bucuresti si Sorbona, si o matroana decazuta, genul prostituatei intre doua varste, trecuta prin viata, fara complexe si aparent interesata doar de stabilitate materiala.

Slujindu-se de careira sa fulminata ca de un paravan, tanara politiciana le ofera celor doua vagaboande un apartament si un acont lunar gras, in schimbul unui serviciu aparent simplu: tanara, metamorfozata in studenta la Litere visatoare si ingenua, intra in casa Dianei cu titlul de „cunostinta indepartata”  (insotita, desigur, de prostituata batrana care joaca rolul mamei), cu scopul de a-l seduce “din intampare” pe Richard, plasa in care debusolatul si probabil imaturul mascul alfa cade fara intarziere.

Este evident ca tot ceea ce la inceput parea un act de iubire si de altruism este de fapt o razbunare mascata, rafinata, care in final se va solda cu mai multe victime. Diane  o serveste insa lucid, scrasnind intr-adevar din dinti de neputinta si de durere in fata unei povesti de dragoste induse, al carui regizor fusese chiar ea, fara insa a inceta sa-i ofere “bunului sau prieten” portiile regulate de sex si de sfaturi pertinente pe care numai o femeie le poate da atunci cand vine vorba de probleme sentimentale.

Pauza, cortina. Pana aici mai nimic surprinzator, decat o intriga destul de bine conturata. Unde e tensiunea, unde e dramatismul, unde e tectonica destinelor care se ciocnesc si fac scantei?

Ca dupa o pauza la vestiare, in care regizorul si actorii au decis impreuna sa schimbe tactica de joc, piesa se insufleteste iar evenimentele incep sa se indrepte alert catre un final aparent previzibil: tanara (fosta) prostituata  – actuala sudenta cu acte in regula se indragosteste de Richard, indragostit, la randul lui, iremediabil si irevocabil de ea, amorezului debusolat nemairamanandu-i altceva de facut decat sa o ceara in casatorie. Diane devine astfel victima propriului orgoliu (deznodamant vadit moralizator, care putea fi cu usurinta anticipat) si primeste anuntul matrimonial cu aparenta seninatate. In background insa, bea gin pana se face varza, asculta pe repeat marsul nuptial si varsa lacrimi mari si sincere de cocodil. Asta n-o impiedica totusi sa strice fericitul mariaj dand pe fata adevarata identitate a proaspetei mirese. Rezultat previzibil: mariaj destramat, ingenua mireasa distrusa, Richard in primul avion spre Africa….de unde revine peste un numar de “n” saptamani pentru a avea o ultima discutie cu fosta doamna Richard care il impresioneaza pana la lacrimi cu iubirea ei sincera. Happy-end.

Si totusi ramane ceva de rezolvat, asa ca asistam la scena finala a marturisirilor, in care el si ea, nemaiavand nimic de pierdut, pun cartile pe fata. Este momentul in care Richard recunoaste ca nu incetase nicodata s-o iubeasca pe Diane, dar ca fusese indepartat brutal si atunci se vazuse nevoit sa-i plateasca singurei femei pe care o iubise pasional exact cu aceasi moneda: indiferenta. “Orgoliul este molipsitor”, spune Richard inchinand un pahar de sampanie in cinstea noii sale iubiri, de data aceasta impartasite. Ironia destinului. Rasturnarea de situatii n-o mai atinge insa pe Diane, care invatase intre timp cea mai importanta lectie din viata sa: cum sa iubeasca pur si simplu, fara baiere, fara a se mai autocenzura si, mai ales, fara a astepta nimic in schimb.

Cateva aspecte care mi-au dat de gandit

In scena finala, Richard si Diane evoca o discutie pe care o purtasera la inceputul relatiei lor, despre tectonica sentimentelor (de unde si titlul): sentimentele sunt ca niste placi care se misca haotic apoi se ciocnesc, ricoseaza, se indeparteaza si tot asa. Eu as spune mai degraba ca sentimentele sunt ca niste piese intr-un joc de domino: el tine la ea care tine la altul care tine la alta si tot asa. Paradoxul insa e altul: dupa ce ea se declara invinsa si renuta la a mai lupta pentru el, el incepe sa o caute si jocul daramarii pieselor de domino este reluat, dar in sens opus.

“Esti un barbat imperfect!” Replica mamei Dianei, in momentul in care aceasta recunoaste ca s-a despartit de Richard. Diane se incadreaza perfect in prototipul femeii – barbat, nevoita sa tina mereu garda sus in fata „inamicului” masculin. Teama de esec sau poate latura dominat-masculina a Dianei o fac sa para neexperimentata si total neajutorata in problemele sentimentale. Diane este frumoasa, dar nu seducatoare. Are o personalitate puternica, dar ii lipseste sarmul. De fapt singura ei vina este  modul direct in care a incercat sa abordeze barbatul: ca pe egalul sau. Cu toate acestea, este un personaj de departe mai bine conturat si mai expresiv decat serafica Elina (studenta prostituata) care s-a ales in final cu marele trofeu pentru simplul fapt ca invatase ce inseamna iubirea din poeziile pe care le studiase la facultate (am exagerat putin cu afirmatia asta, dar esentialul ramane acelasi).

“Mereu am confundat iubirea cu lupta”, recunoaste Diane in final. In prima faza avem tendinta sa spunem ca abordarea Dianei s-a dovedit total gresita: iubim sau ne dam lectii dure unul altuia? Aici intervine insa problema „iesitului din cochilie”, subiect despre care as putea abera la infinit. Esentialul este ca atunci cand iti exprimi deschis sentimentele devii vulnerabil si experienta te-a invatat ca oamenii sunt schimbatori si inselatori. Asa ca trebuie sa te hotarasti ce alegi: cu sufletul pe tava, expus toanelor unui barbat care poate nu stie sa-l aprecieze si sa-l ocroteasca, sau ascuns in spatele unui orgoliu de fier? Indiferent care este decizia pe care o iei, trebuie sa ti-o asumi. Diane a ales si a esuat. Strategia ei s-a dovedit eronata, ori, in dragoste, erorile se platesc scump.

Anunțuri