O pisica face echilibristica pe gardul dintre vile. S-a asternut atata zapada incat acoperisul casei si gardurile s-au uniformizat sub o singura linie alba, care merge drept apoi se curbeaza in sus, spre acoperis, apoi coboara iar spre gard. Pisica merge pe urmele lasate de alte pisici sau poate chiar de ea: pasi mici, moi. Se opreste, se uita la mine. Seamana cu Neko, pisica fetelor, de la tara. Merge. Se uita din nou la mine, apoi dispare in pod, printr-un loc stiut doar de ea, poate printr-o crapatura de acoperis ascunsa de zapada.

Este atat liniste maramureseana azi, aici, in coltul asta de Bucuresti, incat, daca vecinul din dreapta n-ar fi strans de acum o luna instalatia de brad, mi-as putea imagina ca vine Craciunul. Asa mi se intampla mereu: traind in viitor, proiectand in mintea mea dezastre sau minuni, uit sa traiesc clipa.

Se apropie 1 Martie. Dupa 3 saptamani cu diferite coduri portocalii de viscol, ninsoare, spitale, prietenii, este prima zi in care temperaturile au indraznit sa urce peste zero grade. Chiar si in lipsa soarelui, care supervizeaza din spatele norilor actiunea de deszapezire, acopersiurile si pomii plang peste capetele oamenilor. Dar oamenii se bucura: ce e mai greu a trecut. Vor deschide ferestrele sa intre aerul curat, vor cumpara flori pe care si le vor oferi unul altuia, iar Oana va cupla sistemul la laptop si va asculta Primavara de Tudor Gheorghe la maxim, asa cum face in fiecare an.

Albul infinit, care a acoperit orasul si oamenii, va disprea in curand, iar in locul lui vor ramane strazile impestritate de gumele de mestecat purtate pe talpile incaltarilor, crengute rupte de polei, pet-uri si ambalaje care au ratat cosurile de gunoi, curtile blocurilor cu pamant negru, gras, din care vor rasari ghiocei si irisi. Gandurile mele, trairile mele, dezamagirile si sperantele mele s-au amestecat, s-au uniformizat si s-au topit. In locul lor a ramas o apa molcoma, fara maluri, fara inceput si fara sfarsit. Nu voi regreta sfarsitul unei ierni pe care n-am dorit-o si am incercat s-o aman cat de mult posibil – de parca starea vremii ar fi depins de gandurile mele. Poate doar peste cateva saptamani, in zilele Babelor, cand zapada mielilor va cadea timida, amestecata cu ploaie, peste acopersiurile caselor frecventate de pisici, voi regreta probabil doua lucruri: ca iarna asta nu am dansat in parcul Izvor, printre fulgi,  si nici nu am resuit sa fac un om de zapada pe partie, la Azuga.

***

Curatenia mea de primvara a inceput cu biroul. In spatele monitoarelor am gasit doua plicuri verzi si niste chitante. Am pastrat doar plicurile. Mi-ar putea folosi, candva…

Anunțuri