Cred ca asa se scrie, de fapt : suspendata intre vis si realitate, pe jumatate lucida, pe jumatate drogata cu Red Bull si cafea, cu nervii intinsi la maxim ca o chitara acordata de un maniac, cu o durere difuza in tot corpul, de parca o menghina urisa m-ar strange paraindu-mi incet oasele, nu atat de brusc incat sa urlu ci treptat, ca sa simt durerea si s-o constientizez.

Cad de undeva de sus si senzatia de “lume rasturnata” ma face euforica: cafeaua amestecata cu…cafea mi-a crescut pulsul incat aproape ca ma sufoc, am mainile si picioarele amortite, sunetele imi lezeaza timpanul si totusi imi ascult playlist-ul cu volumul dat la maxim, simt mirosul florilor contaminat cu al parfumurilor care se amesteca in jurul meu, aud zapada topindu-se si mugurii explodand pe ramuri.

M-am drogat cu primavara si nu vreau sa ma trezesc: ei ii spun autodistrugere, mie nu-mi pasa. Pot scrie din nou, pot desena flori de cires in stil japonez (sumi-e), pot  sa opresc timpul la metrou, chiar si cateva secunde.  Stiu ca nu am suficienta energie sa incep scriu o carte si nici nu as avea ce spune, dar iubesc starea asta care ma consuma fara motiv, care ma face sa vad dincolo de geamurile biroului, peste acoperisurile caselor, peste orgolii si povesti neterminate.

Mi-a lipsit starea asta de pseudo-creativitate, in care orice idee, chiar si puerila, pare fecunda; mi-au lipsit noptile de nesomn, trairile la limita, cursele de viteza. Nu sunt un artist, nu sunt un vizionar. Sunt doar un drogat care aproape ca intrase in sevraj si avea nevoie de o doza puternica de visare. Mi-am vandut echilibrul pentru un gram de nebunie dar pot spune ca a meritat pe deplin:adernalina mi-a explodat in sange si, momentan, refuz orice antidot care m-ar putea trezi din nou la realitate…

Anunțuri