Cea mai buna metoda de a minimaliza o problema este sa faci haz de ea…

M-am trezit cu parul turtit pe partea dreapta. Pentru mine asta este o problema grava, mai grava decat un cos – care poate fi ascuns sub trei straturi de tencuiala – pentru ca un par turtit creeaza iluzia optica de “cap mic comparativ cu restul corpului” , un motiv suficient pentru a-mi strica ziua. Niciunul dintre tutorialele de pe Youtube nu m-a ajutat sa-mi recastig volumul parului si buna-dispozitie: am incercat sa stau cu capul in jos si sa-mi tapez brutal parul, insa, pe jumatate adormita fiind, n-am reusit decat sa-mi pulverizez fixativ in ochi.

Dupa 20 de minute am ajuns sa-mi doresc (din nou!) sa fiu macar pentru o zi G.T: da, vreau picioarele ei subtiri si chipul ei de Barbie bruneta si dezinvolta – nu ma deranjeaza daca le primesc la pachet cu accentul moldovenesc, cu cizmele de vanator si cu cojocelul de nurca sintetica – vreau doar un corp care sa sustina un cap naiv dar cu o freza perfecta! In final am decis sa-mi prind parul in coada, insa de data asta capul parea un punct iar corpul un cerc, asa ca am revenit la forma initiala.

Problema fiind partial rezolvata, am constatat ca, pana vineri, nu prea am bani asa ca adio catering, Red Bull si cafea. “Doua branzoaice mi-ar ajunge pana la finalul zilei, insa doua branzoaice fac 3 lei ori eu nu am decat doua banconte a cate un leu asa ca diferenta trebuie sa o recompun din maruntisul pe care il mai gasesc prin casa”. 50 de bani i-am primit de la Mihaela iar pe restul de 50 i-am gasit scormonind intr-o vaza care servise pe post de depozit bancar in vremuri de penurie. Cautand prin bunzunarul gecii am mai gasit 50 de bani, despre care puteam sa jur ca nu fusesera acolo cu cateva minute inainte, asa ca am decis ca, oricate calitati fizice ar avea G.T., eu pot inmulti banii deci punct in plus pentru mine.

Problema parului s-a rezolvat la metrou, la intrarea trenului in statie, fara fixativ si fara trucuri de beauty.

In fata vitrinei cu produse de patiserie m-am simtit ca un elev de clasa intai care strange in pumnul umed banutii primiti de la mama, ezitand in fata atator arome: “Oare ce sa aleg? Oare ma incadrez in bani”? Ca un facut, in momentul in care am scos mana din buzunar, bancontele de un leu si-au luat zborul in pieptul unui nene cu palarie, urmate, la cateva secunde, de maruntisul care s-a rostogolit vesel pe pavaj. In timp ce ma contorsionam pentru a pescui monedele de sub picioarele oamenilor,  mi-am amintit niste versuri dintr-o manea pe care o tot auzisem acum cativa ani pe la tara si care mi se intiparisera in minte: “Numar bani cu magnetu’ ”, numai ca, in cazul meu, “dujmanii” nu prea aveau de ce sa moara de ciuda.

In metrou m-am asezat din intamplare in fata unei blonde perfecte, imbracata „college”, cu blugi mulati, cu tricou glossy (print cu buze rosii si flori negre, in stil goth) cu cizmulite inalte si cu gecuta din piele, mai putin piele decat geaca mea tocita de atata purtat, dar mai trendy  si mai…creponata. Totul pe ea ”venea ca turnat” (vorba bunicii): de la parul blond, platinat, pieptanat perfect (fara tutoriale de pe Youtube) pana la imitatia de Vuitton pe care o tinea cu delicatete in brate. Mi-am privit bocancii de militar in rezerva si mi-a venit sa plec in Afganistan, ca voluntar. Noroc ca ascultam playlistul motivational: melodii cu multe vocale si mesaj zero. “OuoUooo! Putiohans omaibadi, hensomaibadi”, canta Nicole Scherzinger exact in momentul in care o tanti cu parul grizonat, prins in coada, inotand intr-o haina de fas lunga pana aproape de glezne si cu o sacosa de piata, din panza, s-a asezat in dereapta mea, pe locul ramas liber. Numai ca in locul legaturii de ceapa pe care ma asteptam sa-o scoata din sacosa cazona, a aparut un e-book reader de pe care a inceput sa citeasca in engleza. Mi s-a facut dintr-o data rusine de mine si de Nicole care tipa fericita in casti “Oooo, laicde, pudi laicde, ilaichit uen iu pudi laic de”, asa ca am trecut pe Nightwish.

“Rest calm and remember me. Remember me…”. Am inchis ochii si mi-am imaginat ca sunt in alta parte, poate in Piata Sfatului din Brasov, mi-am imaginat ca e cald si ca porumbeii planeaza deasupra fantanii cu grilaj din fier forjat sau ca ciugulesc boabele de grau aruncare de copilasii care invata sa faca primii pasi acolo, la poalele Tampei, in plin soare. La Obor m-am trezit din visare: un puhoi de oameni s-a revarsat in vagoane si, pentru o clipa, m-am trezit cautand din ochi o silueta inalta, gri, purtand o haina lunga, cu gluga, sau o geaca sport, insa in locul lui am zarit o doamna de varsta a treia, eleganta, plutind in acel aer inefabil de mister victorian, pe care doar o mama de guardian il poate degaja. “Oare guardienii au mame? Mama lor!…Daca exista”. Mi-am amintit insa cu bucurie ca am si eu un guardian, unul adevarat de data asta, care raspunde la mailuri si la telefoane, cu care ies la cafea si care ma consiliaza pe Facebook atunci cand ma indoiesc ca exista un sens in tot ceea ce ni se intampla.

“Laicdeeee, pudi laicde, ilaichit uen iu pudi laic deeee”. Pe bulevard am regasit primavara si puterea de a zambi fara sens trecatorilor. E ok, voi ajunge la munca si voi iesi pe balcon. Nu pentru a plange, ci pentru a-mi savura cafeaua la soare. Nu mai vreau sa fiu G.T. : ma simt bine si asa!…

Anunțuri