Am luptat ca sa ajung aici: toate drumurile prin zapada, cu viscolul batandu-mi in fata, cu asteptarile zdrentuite in bucati mari, ca ninsorile de la munte; cu mainile, picioarele si gandurile inghetate, refuzand iarna pe care n-o dorisem si pe care n-o asteptasem, taind in calendarul din mintea mea fiecare zi care ma apropia de primavara. Azi sunt aici si nu este meritul meu ci al timpului si al naturii care m-au aruncat la liman.

Infloresc irisii: cei, lila, clasici, intepeniti mandru pe tijele lor; se incapataneaza sa infloreasca pe tarabe irisii cu tulpinile taiate, cu seva inca mustind in mugurii care se vor deschide acasa, in vaze si borcane cu eticheta de gem; infloresc laolalta irisii pictati de mana omului in culori si variatii care nu existau acum cateva sute de ani, iar inflorirea este in toi: va urma o explozie cu care nu voi mai putea tine pasul – o multime de flori se vor grabi sa ia cu asalt luna mai incat imi va fi greu sa fac un top 5 al preferintelor.

Teii se pregatesc in liniste pentru sarbatoarea care va marca trecerea spre vara: mirosul de tei va intra in haine, in ganduri, prin geamurile deschise ale taxiurilor care ne duc spre casa. Vom manca flori de tei, ne vom spala cu flori de tei, si, exact ca in The Fountain, vom inflori tei; Bucurestiul va mirosi a flori de tei – inca de la Mihailesti voi simti aroma diminetii aceleia cu “Hollywood Hills” si cantec de privighetoare, multiplicata de mii de ori si voi apasa mai tare acceleratia ca si cum mi-as fi amintit dintr-o data de o intalnire la care as mai avea inca timp sa ajung; vom vorbi tei si asta ne va face mai buni si in final vom (re)gasi sensul: toate asteptarile, toate luptele, toate intrebarile vor avea ca final o mare teiuire – ne vom aseza jos, pe iarba, om langa om, langa om, langa alt om, cunoscuti si necunoscuti laolalta, prieteni si dusmani, si nu vom mai spune nimic, vom privi in sus, amestecand albastrul cu auriul si cu verdele intr-o culoare uniforma, cu miros de ceai.

Anunțuri