Am vrut sa ma imbrac in albastru pentru a sarbatori inflorirea teilor. Nu am reusit. In schimb am observat un patratel mov, care a inlocuit pozele de profil ale catorva prieteni de pe FB: oamenii mor, teii infloresc in continuare. Aceeasi de anul trecut. Aceesi perioada – jumatatea lui mai, acelasi Hollywood Hills (Marius si-a amintit de el, exact acum, cu precizia unui calendar). Daca am scoate din peisaj oamenii si problemele lor, totul ar fi ca anul trecut sau ca acum doi ani. Natura isi vede mai departe de treaba cu sau fara noi – splendida, neinteleasa, independenta. Acum cateva nopti am plecat cu taxiul de la munca. Era tarziu, era liniste. Strazile aproape pustii. Un oras parasit de oameni, in care natura isi vedea mai departe de treaba ei: ea – disciplinata, simpla, pura;  noi – haotici, murdari si complet inutili.

E mai, totul infloreste. Am ratat salcamii, eram pe la munca. Sau pe acasa. Sau eram prea ocupata sa ma caut prin pivinta. Nu mi-am facut cercei din florile lor nici inel din papadie. Acum, in ceasul al doisprezecelea, vreau sa opresc totul in loc ca sa pot gasi un pretext bun pentru a sarbatori inflorirea teilor. Scot capul pe fereastra, noaptea, si aud miliarde de ticaituri, ca ale unor bombe gata sa explodeze: bobocii florilor de tei. Cand vor inflori toate, imi voi lua concediu. Ma voi duce probabil din nou la mare, sa simt mirosul de sosea incinsa si de apa sarata cu alge. E un compromis pe care trebuie sa-l fac.

“Frumoase zile de primavara, numai o data suntem in mai”. Intr-a opta aveam la muzica o profesoara negricioasa si uscativa.

Cand se supara, ridica vocea dar tipatul i se oprea in gat. Tusea si incerca sa se calmeze. Se zvonea ca avusese o voce superba, pe care o pierduse in urma unei operatii. In  schimb avea un adevarat cult pentru materia ei: in timp ce proful de mate sau cel de romana ne tineau in plus dupa ore pentru a ne pregati pentru admiterea  la liceu, ea ne cheama de doua ori pe saptamana, dupa-amiaza, pentru a face repetitii: aveam voce, eram in cor. Repetam pentru petrecerea de final. Era in iunie dar noi cantam despre luna mai. Argument valid: la 14 ani esti in primavara vietii. Nici copt, nici mugure. O floare aproape dechisa. Cantam pe doua voci ca suntem in mai si ma uitam pe ferestre cum infloresc teii. Asteptam vacanta de vara si atentia unui baiat dintr-o clasa paralela. Totul avea sens: problemele de mate, disectiile de la bilogie, experientele de la chimie, chiar si incercarea de a copia la religie Psalmul 50 direct din Biblie. Nu-l invatasem. Religia mea avea in centru un Dumnezeu intelegator cu care vorbeam, uneori, in fraze simple nu in Psalmi. In timp ce copiam, Biblia a cazut din banca. Bum! Tunurile ceresti. Rasete. A ras si profesorul, un preot tanar, pe care obisnuiam sa-l bombardez cu intrebari in orele de dezbateri libere. Am fost scutita de chinurile vesnice, in schimb a trebuit sa invat psalmul 50 pe de rost pentru ora urmatoare. Mi-a placut. Era ceva despre mila, iertare si dragoste. Love makes sense, era exact in asentimentul meu, cea indragostita de un baiat dintr-a opta care nu ma baga in seama.

Frumoase zile de primavara. Suntem in mai toti, chiar si eu care ma aflu  acum in iulie. Viata mea e la jumatate – posibil. Discut cu Cristina pe mess: Faptul ca esti nebun, ca pretinzi ca esti nebun, ca te complaci in rolul asta are si avantajele lui: un nebun, atat timp cat nu actioneaza impotriva linistii publice si a semenilor, poate, aparent, sa faca orice. “E nebuna, vor spune cei din jur vazandu-ma cum impart flori la metrou. Sau cum merg in linie dreapta, lovindu-ma de oameni, pentru a “activa” gurile de scurgere din Dristor 1 – niste puncte energetice vitale pentru securitatea orasului si pentru starea mea de bine. Cred ca daca as impinge putin limitele si as pleca cu masina sa dorm intr-un lan de grau, oamenii m-ar intelege chiar si atunci : “I s-a accentuat nebunia”, vor spune cu mila. Unii ma vor invidia, probabil. In fond, iau lectii despre cum se traieste frumos. Doare ca naiba atunci cand doare, dar in final raman cicatricile dobandite in lupta: am fost acolo si am facut asta. Speram sa iasa bine, in schimb a iesit ca naiba. Am calcat pe o mina. Am scapat intreaga, dar cu semne. Asta e. Sunt inca in iulie, prin urmare as mai avea la dispozitie cam 6 luni pentru “a face lucrurile asa cum trebuie”…

Anunțuri