De cand cand cu noul job, merg zilnic cu doua statii de metrou mai mult. Evident, sunt mult mai stresata si nu mai am timp sa meditez cu castile in urechi sau sa discut cu vocile contradictorii din capul meu. Vineri totusi, in drum spre casa, am acceptat cu usurare invitatia unui cocalar tipic (da, genul ala cu cercel in ureche si cu telefon galagios) de a ma aseza in locul lui, asa ca a fost prima data in ultimele doua saptamani cand am dat play si, cu ochii inchisi, mi-am facut in cele din urma timp sa ascult in voie muzica mea, aia de autostrada si de trait in trecut. Asa s-a nascut intrebarea: daca as fi un dragon si cineva m-ar strapunge cu o sabie intr-o lupta pe viata si pe moarte, oare cum ar suna strigatul meu? (Desigur, nimeni nu si-a dat seama ca in spatele acestei alegorii se ascundea de fapt un moral scazut, un nas rosu si niste ochi in lacrimi: lumea era prea ocupata sa atipeasca, sa citeasca, sa se tina strans de bare etc. iar gandurile nu apar scrise cu Comic Sans MS, in speech bubbles de forma norisorilor, ca sa genereze dezbateri la metrou).

Oana stresata, obosita, alarmata, agitata s.c.l si-a rapuns asadar singura la intrebarea cu dragonul: Strigatul unui dragon este un amestec de durere, furie si maretie. Niciun dragon nu s-ar lasa rapus fara lupta, prin urmare strigatul lui ar fi unul de razboi.

(Citesc randurile de mai sus si realizez ca sunt incoerenta, ca oboseala ma face sa nu mai am gratia aceea a unui balerin care pluteste printre cuvinte. Si totusi mintea mea e mereu in alerta, incordata ca un dragon care se simte vanat dar care se va opune pana in ultima clipa cu fiecare fibra, cu fiecare solz, cu fiecare flacara pe care o scoate pe nari.)

Mintea mea e ocupata cu texte, cu imagini, cu idei. Peste tot, in orice coltisor, pe orice cos de gunoi, pe orice coloana, vad un posibil loc pentru un banner. Iau de-a valma cuvinte, mesaje, situatii si modele, le rumeg si astept ca din pasta rezultata sa tasneasca Ideea. Sau ideile. Dorm iepureste, cu mintea pe jumatate treaza si cu teama de a nu uita pana a doua zi dimineata  solutiile care mi-au aparut providential in vis. Dragonul sta in mine, cu ochii intredeschisi, gata oricand sa sara, sa muste, sa rupa. Si totusi nu furia este cea care-l instiga ci teama. Uneori dragonul se zvarcoleste in somn, chinuit de vise prevestitoare, si atunci ma trezesc brusc, aprind lumina pe hol, ma duc in bucatarie si ma uit pe geam minute in sir.

Dragonul traieste in mine: l-am hranit cu frica de esec, cu depresii, cu neincredere si a crescut atat de mare ca mi-e teama ca intr-o zi, atunci cand il voi lasa liber, sa nu se ridice pana la nori si de acolo se se repeada asupra orasului, maturand totul in jur. Bine, nu chiar totul: probabil ca am decide impreuna ce sa crutam si ce sa aparam.

Uneori, in visele mele, vad un coridor lung, luminat doar in capatul spre care ma indrept. Nu-l pazeste niciun dragon: e pustiu, rece, necunoscut, asa ca-l parcurg cu speranta ca, dintr-un moment in altul, o silueta inalta va aparea din celalat capat. Ne vom intalni la mijloc si eu ii voi da sabia mea:  The Dragon Tamer – The Girl with a Screaming Dragon. Nice to meet you. Same here. Hai sa iesim naibii de aici si sa facem ceva util. Gen sa ne traim adolescenta la 30 de ani sau sa plecam in cautarea Regatului Dragonilor. Hai sa lasam laptopul, wirelessul, masina de spalat care face paine prajita si plasma care iti conduce masina de la distanta si sa traim o data si bine si clar si frumos.

Dar scenariul asta e inca in faza de teasing, urmeaza sa facem un studiu mai amplu pentru a vedea cat de bine prinde la public.

Off-topic: Nu stiu de ce deschid in continuare mailurile cu oferte de munca. Poate din inertie, poate pentru ca in ultima luna am reusit sa ma transform in cainele lui Pavlov. Oricum, mi se pare o prostie pentru ca, pactic, „quest-ul” meu a ajuns la final. Dragonul din mine ar trebui sa strige ca gata, am reusit!, in schimb e atat de obosit ca nu-si doreste decat un somn bun, fara vise…

Anunțuri