Neschimbati in fata vietii si a mortii. A extazului si a agoniei. Nu, n-am inebunit. Incerc sa scriu reteta „traitului” pe un ambalaj de ciocolata neagra, belgiana.

Si iata, Iov avea multe camile si asini si pamanturi. Apoi Dumnezeu i-a luat tot si apoi i-a daruit mult mai mult decat avusese inainte, apoi i le-a luat si pe acestea pentru a-l incerca si iarasi i-a dat altele in schimb. Progresie aritmetica divina. In final vom intelege de ce, dar acum e bine asa ca hai s-o numim „pregatire pentru o dimensiune viitoare mai buna, in care totul va avea note explicative”.

 

Trec pe sub teii de pe Victoriei cu laptopul de la job in rucsac. „Ayo, i’m tired of using techonolgy” si cu toate astea acum am cel mai mult nevoie de ea. Ma simt ca un tech geek (dar stai sa-mi cumpar telefonul ala smecher cu internet nelimitat !): aparat foto, laptop, stick mobil. Este o intrecere cu o miza incredibil de mare, care creste pe zi ce trece.

N-am timp sa mananc, n-am timp sa dorm cum trebuie. N-am timp nici macar sa bolesc dramatic: alta data, o toxiinfectie m-ar fi tinut la pat doua zile. Nu azi, nu anul asta, nu vara asta. Mai tii minte cele 5 sau 10 minute dinainte de ploaia de artificii din Piata Constitutiei, la trecerea dintre ani? Atunci e acum, sau  invers – tot aia e. Niciun compromis, nicio automutilare. „Drinking from the bottle”: done. Pana la fund! Cheerio!

Un sandvis intre Unirii si Universitate (cine ar fi stiut ca stomacul meu, vaduvit de mancare in ultima vreme, va reactiona atat de haotic?). „Let’s call an ambulance”. My ass: ma doare, mi-e rau, mi-e bine, SIMT! Oare as fi preferat echilibrul ala fad, indus de tranchilizante?

As bea o cafea cu frisca in Centrul Vechi dar n-am timp sa ma opresc. Flash! Flash! Niste straini ma privesc amuzati cum fac echilibristica pe niste piloane, cu un cartonas intr-o mana si cu aparatul foto in cealalta. Unul ma intreaba daca am nevoie de ajutor: da’ de unde, asta e tot chichirezul jocului!

La aeroport, in parcare. Raluca se intoarce din Belgia. Ascult Guerrilla cu picioarele asezate pe bord. Trece un avion. Vruuuummmm! Ma gandesc ca, in momentul asta, as vrea sa fiu acolo sus, spre Nord- Nord-Est, Nord-Nord-Vest (later on).

Ce este viata? Cum trebuie traita? De ce decidem ceea ce decidem atunci cand decidem? Pentru ca instinct sau pentru ca ratiune? Da’ visele unde se duc cand se duc? Alt aeroport, alta masina, alt post de radio. Stergatoarele fac flic-flac, flic-flac. E noapte si ploua.

Fericirea…

We used to wait for it…Serios? Din inclestrarea zilica cu moartea, este evident ca ea va iesi in final invingatoare. Prin urmare eu il vreau pe ACUM. Iata-l, este aici. Mai tarziu nu va mai conta….

Anunțuri