Am decis sa tratez cu seriozitate apropierea lui 30. Am schitat asadar o lista cu toate chestiile pe care ar trebui sa la fac pana in februarie bla-bla dar n-am bifat pana acum niciuna. Desenez, desenez si iar desenez. Cristina ma intreaba daca am mai scris. Nope. Scrisul e un proces fluid: cand te asezi in fata foii albe si tastezi primul cuvant, pornesti intr-o calatorie cu o destinatie necunoscuta. Niciodata nu stiu despre ce voi scrie sau cat de repede ma voi plictisi si voi abandona totul. In schimb, desenul este un proces mult mai rational pentru ca presupune o anumita strategie, o oarecare organizare, un plan de bataie. In manga, cel putin, nu te apuci sa arunci linii la intamplare ci mai intai de toate vizualizezi asezarea in pagina, „intuiesti” cum ar trebui sa arate fiecare pannel si cum ar trebui „sa curga” actiunea.

Dar sa revenim la varsta de 30. Imaginea aia  din vis revine constant in ultima vreme si asta este cat se poate de ciudat pentru ca nu are, aparent, nicio legatura cu vreuna din amintirile mele recente. Oare nu i-am acordat importanta cuvenita? Oare exista o simbolistica mult mai profunda pe care ar trebui sa o inteleg? Abureli. Exista doar placerea de a analiza si de a ma cufunda in teorii ca intr-o apa calduta, parfumata cu sare de mare si uleiuri.

Toamna, dupa-amiaza. Usa rotativa de la Unirii, iesirea dinspre pasaj. Nuante de galben si de rosu aprins si totusi…liniste. Linistea aia totala, cand stii ca gata, poti sa te opresti din ce faceai in momentul ala, sa te asezi direct pe bordura si sa tragi aer in piept. „The hardest part is over”. Da? Da. Wow, asa arata viitorul? Dar stai, am o curiozitate: prin ce alte etape am trecut ca sa ajung aici? Cati ani am? Ma vad din afara si stiu ca am 33 – 35. Ciudat, nu am innebunit intre timp si nici nu am plecat in strainatate. Sau poate sunt in concediu? Am un pardesiu gri – creme, elegant, chic, si pantofi cu toc.

Am facut cumparaturi. Unde lucrez? Se pare ca am o situatie financiara acceptabila, sustinuta de 3 sau 4 sacose de firma pe care le tin in mana stanga. Hei, opreste-te! Nu vreau sa devin snoaba! Nu vreau sa fiu o vampa de Bucuresti, inlantuita in bratele mincinoase ale unei corporatii! Dar cine a zis ca esti? Uita-te la tine: ce se citeste pe fata ta? Calm. Da, calm. Si nuante de galben si de rosu palid. Iar in spate un alt pardesiu gri si cravata. Imi vine sa rad. Ce naiba, mergem la o nunta? Urasc sindrofiile si, cu atat mai mult, petrecerile de lux. Eu nu vreau sa socializez – desi toate horoscoapele ne numesc „campionii vorbitului in public” – eu vreau sa desenez si mai lasati-ma toti in pace cu povestile voastre obositoare!

De ce te enervezi? Priveste / rememoreaza pana la capat. Pardesiu gri, tample gri. Oho, cum a trecut vremea! insa eu sufar de o anumita forma de amnezie, prin urmare imi este imposibil sa accesez anumite episoade din trecutul-viitor pentru simplul fapt ca nu s-au intamplat inca. Sa facem un stop-cadru: deci Unirii, apus, 4 sacose si 2 pardesie. Pretty cool. Momentan ma multumesc si cu imaginea asta. As putea sa o asez pe hartie, dar imi lipsesc cateva detalii esentiale: nu-mi dau seama daca parul meu este vopsit sau  grizonat si nu-mi pot vedea mainile….

Anunțuri